În luna iulie 2023, s-a speculat faptul că impresara Wanda Nara ar suferi de o boală gravă, și anume leucemie. Atunci, informația care a ajuns în spațiul public i-a făcut pe fani să îi transmită un real „val” de susținere în mediul online. Au trecut mai bine de două săptămâni de atunci, iar soția fotbalistului Mauro Icardi a ținut să facă o serie de precizări. Iată mai jos, în articol, ce mesaj a transmis Wanda pe internet.
Un prezentator TV argentinian, pe nume Angel de Brito, a declarat faptul că a purtat o discuție cu Wanda Nara, în urma căreia s-a lăsat să se înțeleagă că soția lui Mauro Icardi ar suferi de leucemie. Jurnalistul susține că impresara ar fi confirmat că suferă de boala respectivă, iar detaliile le va oferi însăși Wanda, când va fi „mai calmă”. Pe rețelele de socializare, însă, soția fotbalistului, care a fost transferat definitiv de Galatasaray, a ținut să transmită un mesaj referitor la speculații din ultima vreme.
Wanda a susținut că la jumătatea lunii iulie și-a efectuat analize de rutină, iar unele au arătat valori greșite. În urma acestui fapt, a decis să meargă la spital, pentru un alt control. De altfel, soția lui Icardi a dezvăluit că a încercat să își ascundă temerile și anxietățile față de familie, având în vedere faptul că rezultatele nu erau concludente. Apoi, a făcut referire la declarațiile făcute de un jurnalist (vezi aici), care a spus că Wanda ar avea leucemie. Impresara nu ajunsese în posesia unor rezultate care să arate că ar suferi de leucemie.
„Bună dimineața tuturor! Iată-mă aici, după câteva zile de care aveam nevoie pentru mine, și vreau să vă povestesc puțin despre ce s-a întâmplat. Miercuri (n.r. la jumătatea lunii iulie) am decis de una singură să îmi fac analizele de rutină, așa cum fac de obicei de fiecare dată când călătoresc sau o dată pe an. Unele valori au fost greșite și am luat decizia de a merge la spital pentru a le completa cu alte controale care au ieșit bine. Joi, tot pe cont propriu, am plecat de la clinică pentru mai multe analize într-un loc specializat. Am făcut acest lucru în încercarea de a adăuga mai multe informații la rezultatele primelor analize.
Ca toate mamele, am încercat să îmi ascund temerile și anxietățile față de copiii mei. Mai ales pentru că încă nu aveam un diagnostic precis. Din nefericire, vineri un jurnalist a oferit un diagnostic pe care nici măcar eu nu îl aveam. Medicina nu este exactă, iar la acel moment nu trecuseră nici măcar 24 de ore de la primul meu test”, a scris Wanda.
De altfel, impresara este recunoscătoare pentru sprijinul pe care l-a primit în această perioadă.
„Copiii mei au aflat întotdeauna totul de la mine, eu am vorbit întotdeauna cu ei și nu am vrut să fac o excepție acum. Aș fi preferat, însă, să fi avut mai multe rezultate în mână… Mulțumesc familiei mele, fiecărui prieten și fiecăruia dintre voi pentru că mi-ați arătat dragostea pe care o aveți pentru mine. Sunt deja acasă, așteptând mai multe analize și urmând indicațiile profesioniștilor care mă însoțesc. Voi păstra confidențialitatea, mai ales pentru a-mi proteja copiii”, a scris Wanda pe Instagram.
Sursă foto: Instagram